Let’s Include Together! Schimb de tineri
În perioada 18-25 august 2013 s-a desfășurat în organizarea Asocației Kazun din Plăieșii de Jos programul Let’s Include Together în cadrul și cu finanțarea programului Tineret în Acțiune al Uniunii Europene.
În cadrul proiectului 30 de participanți și 6 lideri din trei țări – România, Ungaria și Serbia – au participat la activități menite să faciliteze înțelegerea și acceptarea interculturală, intrând în contact cu tineri din diferite medii sociale și culturale, uneori cu riscul excluziunii sociale.
Scopul proiectului a fost învățarea tinerilor cu ajutorul metodelor educației non-formale la importanța incluziunii sociale, avantajele incluziunii, posibilitățile lor în activitățile menite să prevină excluziunea socială, în crearea societății incluzive, care respectă diferențele culturale.
Participanții proiectului au fot tineri cu vârstele între 15 și 25 de ani, care au dezavantaje multiple – economice, geografice, sociale – respectiv sunt membrii unor minorități discriminate în țara lor de origine, astfel experimentând pe propria lor piele discriminarea. Scopul proiectului a fost trecerea obstacolelor, a barierelor care despart participanții, cunoașterea posibilităților și a metodelor care ajută acest proces, cunoștințe care pot fi utilizate de participanți pentru realizarea unor activități, atingerea unor scopuri asemănătoare în comunitățile lor, contribuind la crearea societății europene tolerante și incluzive.
Pentru atingerea obiectivelor, am organizat activitățile în jurul a șase teme:
- Educația prin aventură, ca instrument al incluziunii sociale
- Stereotipuri, prejudecăți, discriminare și excluziune socială
- Comunicație non-agresivă
- Voluntariat și solidaritate
- Diversitate culturală și tradiții
- Programe pentru tineret al Uniunii Europene
Cu numai câteva zile de la sfârșitul taberei se pare deja, că aceasta va avea un ecou și pe termen lung: chiar și în timpul taberei a fost vorba despre posibilitatea de a organiza și alte programe comune, în afară de acesta se conturează adâncirea relației dintre cele două organizații partenere, cultivarea legăturilor directe dintre acestea.
Pe timpul taberei s-au legat și prietenii ”transfrontaliere”, care, în opinia noastră dovedesc succesul programului.
Și pe această cale vrem să mulțimim partenerilor noștrii – Primăria Szatmarcseke din Ungaria și Asociația Together din Male Pijace, Serbia – pentru participare, sperăm că au considerat util timpul petrecut la noi, și că în viitor vom reuși să organizăm și alte programe comune.
Programul a fost finanțat de Uniunea Europeană prin programul Tineret în Acțiune.